Federația Internațională de Haltere a suspendat pe viață doi sportivi bulgari și a interzis participarea la competiții în următorii patru ani a nouă alți halterofili, ca urmare a depistării pozitive a acestora înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing.
Potrivit Agenției Bulgare pentru Tineret și Sport, Alan Tsagaev, medaliat cu argint la JO de la Sydney, în 2000, și Gheorghi Markov, care a pierdut din cauza dopajului medalia de aur obținută în același an, au fost suspendați pe viață deoarece au recidivat.
Pe patru ani au fost suspendați halterofilii Veliciko Tcholakov, Demir Demirev, Mehmed Fikretov, Ivaïlo Filev, Ivan Markov și Stefan Stoițev, precum și sportivele Ghergana Kirilova, Milka Maneva și Donka Mintcheva. În plus, federația bulgară va trebui să plătească o amendă de 465.000 de dolari.
Forul bulgar a anunțat, în data de 27 iunie, că i-a retras pe cei 11 sportivi de de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce s-a descoperit că aceștia s-au dopat cu metandienon. Federația i-a demis pe antrenorii lotului de haltere. Joi, Agenția Bulgară pentru Tineret și Sport a suspendat finanțarea federației de haltere și i-a cerut acesteia să prezinte un program de dezvoltare a sportului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER